Jingle bells, jingle bells, jingles in YOUR HEAD

Of. Nu sunt un om cu probleme. Am o viata minunata. Desi e relativ incurcata, dupa ce o descurc e frumoasa. Totusi...odata cu Craciunul...odata cu prima ninsoare...de ce devin oamenii prea sensibili? Si de ce ne gandim mai mult la vremurile trecute decat la prezent? Gen ,,Ah, ok, ne vedem azi la patinoar la 3, nustiu ce facem pana la 7, da sicer nu-mi pasa, vedem noi. Vai, dar, apropo...MAI TII MINTE..." nu continui pentru ca nu stiu cine citeste acest post. :P
M-am gandit sa nu scriu totul ca si cand ar fi un FACT pentru toata lumea, dar daca scriu numai despre parerea mea, e cam narcisist. Si e ultimul lucru pe care il vreau.
Asa ca, se continua in urmatorul mod: Si iata unii oameni, cu mine inclus, ca se trezesc uitandu-se in gol pe geam, numarand cate un fulg si gandindu-se la vreo/vreun print/printesa care iti intra in cap fara sa vrei, si iti introduce ganduri absolut ciudate ca: ,,Ce mult s-a schimbat totul intr-un an...anul trecut cand vedeam asta ma gandeam la X si nici prin minte nu imi trecea ca va fi acum Y prin viata mea vreun pic'' Si incepi comparatii, chestii, melancolii...Asta desigur, daca nu ai negat toate simtomele de mai sus, m-ai facut pe mine un om ciudat si esti foarte fericit(a) la momentul actual cu un Z, fara sa-ti mai treaca alte ,,litere'' prin cap. Mail me your secret... :P

Create, live, delete...empty recycle bin?

Cred ca unul dintre cele mai chinuitoare abilitati ale omului este memoria. Iar cele mai chinuitoare efecte ale ei sunt, desigur, amintirile. Pentru ca, ma rog, cel putin cu asta ma confrunt eu, avem prostul obicei de a retine tot. Si adesea retinem ,,the full package''. Adica, imagini vizuale, auditive si starile emotionale, neschimbate. Si de fiecare data cand intalnim un personaj marcant al unei amintiri puternice...mai trebuie sa continui...?
In fine, ideea e...cum scapi? Cum scapi mai ales daca te confrunti cu asta zilnic? Was that too obvious? :-s

Si restul...e istorie.

Mi-am obligat inspiratia sa ma traga catre acest blog cat mai des. Asa ca scriu acum relativ zilnic [cred]
Si cum maine am teza la istorie [cah], azi am mintea impuiata numai de tema respectiva. Asa ca, cu ocazia asta, o sa va relatez cateva opinii pe tema. :))
Poate inainte sa zic ca nu inteleg la ce ajuta o teza in care ti se testeaza cunostintele despre uneori chiar zece sau mai multe secole intregi, sute de ani in total, invatate pe derost uneori fara a intelege cu adevarat tot...as putea ,,da vina'' pe o dorinta invatamantului de a ne construi o cultura generala. [ma rog]
Oricum, tot cu referire la istorie...mereu m-a fascinat faptul ca intr-o pagina de caiet, in 50 de randuri, se prezinta vreo 10 ani intregi, uneori un secol, doua, trei...si revin la frica mea. Putin zis frica, mai degraba o...intrebare a ambitiei. Oare cand s-o face rezumatul acela, si cartile de istorie vor scrie in 100 de ani, despre acum, despre ,,noi''...va mai scrie cineva despre tine? despre mine?. Sau, cu aceasi usurinta ca istoria in sine, se va sterge urma existentei noastre nesemnificative, aparent?

Hm...

Nu stiu cati oameni se gandesc la ticurile lor verbale si ce le determina... recunosc ca nici mie nu mi-a bubuit ideea decat pana intr-unul din momentele mele filozofico-patetice in care, in lipsa oglinzii sau lenea de a ajunge la ea, poate, narcisismul de care nu-mi dau seama [desi tocmai l-am recunoscut, haha] da un sut in fund mintii mele si incepe un studiu de sine si automat, de ceilalti. Nu sunt unica, sunt ultima persoana care ar crede asta cu adevarat. Dar stiu ca prin faptul ca cel mai des ma exprim alaturi de interjectia ce doreste sa arat ca as gandi [?! oare], ,,hmm'' {se pot adauga multitudinea de caracteristici personale, dialogul ,,ce faci?/ ma gandesc'' si altele)eman o parte a caracterului meu mai...ciudata. Dar nu e gandul in sine, ci intrebarea constanta.
Uneori cand cineva se focalizeaza permanent pe studiul persoanelor din jur si a PARERILOR lor [f***i parerile lor] uita sa studieze ce e [zic eu] cel mai important intai...propria persoana. Si fara studiu, nu e cunoastere. Si fara cunoastere, ajunge sa fie o nedescoperire chiar. Si asa ca ajungi in acest stadiu grav in care nu stii...cine esti? Ce vrei? ce crezi? cum esti?
Uite, un exemplu concret...
Este a 4a oara din 2007 cand sterg tot acest blog si il refac. Uit de el cu zilele si dupa aia ma schimb...si ideea mi se pare rasuflata. Nici eu nu stiu ce vreau...pentru ca nu stiu persoana care vrea; nu ma stiu pe mine. si ghici la ce ma gandesc fara sa stiu si incerc sa descopar constant, atunci cand iti zic, [cu punctele de suspensie necesare], hmmm...