Pre-vacanta, feeling-uri and co.

Nunununu. Nu pot sa ma concentrez pe o mega filozofica idee ca de obicei. Creieru' meu e varzaa. Ce o sa scriu acum o sa fie probabil ca si cum as fi facut o omleta din ce mai gasesc si eu prin frigider. Si dupaia, dupa ce nu o sa iasa ca de obicei, o sa ma mai intreb de ce lumea ma considera un prost bucatar. Snap out of it. O sa scriu si in zile mai bune.
Ma rog. Vine vacantaa. Din nou. Si pentru o saptamana, nu tu teme multe, nu tu sculat la ore fixe, nu tu stres, nu tu profa de mate.. superb. Dar, de ce sa fim escroci. Nu tu colegi, nu tu pauze hot (:>), nu tu radio sant al scolii (barfele mai intarzie), nu tu adrenalina unui chiul in toiu zilei, nu tu biletele si vorbit in ore, priviri pe sub caiete, pe sub banci, dat afara, ascuns dupa usi. Eee. Oricum. Inainte de vacanta feelingul e de fericire ca vine, dupa e mix, ca vine, ca trece (depinde), incep premonitiile, imaginatia, alea alea. Cum o sa fie, cum o sa fac, ce o sa iau, vreau sa fiu asa, o sa se intample aia, aia. Hai sa va dau un tip: mereu se va intampla invers. Si mereu vor fi o droaie de surprize. Si, daca ti.ar zice cineva acum cum va fi, pun pariu ca nici nu l.ai crede. Gandeste.te la asta, reciteste postul...in timp.

Who decides what matters?

Ma gandeam. E tare ca am blog. De 2 ani si ceva [cu sters, re-postat, iara sters, ma rog]. Si sti ce-i si mai tare? Nu-l vad decat persoane care nu le cunosc =]]. Care nu conteaza. Pentru ca restul nu stiu de el. Pentru ca au prostul obicei sa judece. Mai ales cei care cauta pana si printre calitati un defect. Sau, il exagereaza sau inventeaza. Dar, i don't give a shit. De azi, i want you to see. Si nu.mi pasa decat de cei buni si sinceri.

Roses

Era odata o fata, ce avea o gradina. Ca toate fetele, ca toti oamenii, in general. Si, dupa cum era o lege nescrisa, asa cum toti erau de parere, in fiecare gradina trebuia sa troneze un singur trandafir. O floare speciala. Un singur simbol. Desigur, mai erau cei sau cele ce se gaseau cate o data cu doi trandafiri egal superbi in gradina, dar in cele din urma, dupa cum era normal, alegea doar unul.
Si iata, ca acea fata a avut, ca toata lumea buna, un trandafir. Nu-l considera nemaipomenit la inceput, dar in sinea ei era cea mai de pret floare pe care o avuse. Insa, intr-un moment de ratacire, i-a retezat tulpina. Si-a dat seama de fapta insa, prea tarziu pentru a reinvia floarea. Insa nu a reusit nici pana in ziua de azi sa ii smulga cu totul radacinile, cum nu a reusit sa se ierte pe deplin. Si, desi se uita melancolic in fiecare zi la tulpina retezata, desi stia ca nu mai este nici o sansa, ea continua sa spere si se bucura la fiecare semn slab care parea sa-l dea. Si nici dupa ce a semanat alti trandafiri, unul mai minunat ca altul, ea tot se uita cu speranta la ramasitele verzi. Pana cand, de atata grija pentru ceva mort, a omorat cel mai nou si minunat trandafir care ii inflorise sub priviri. Si desi nu a fost la fel de frumos ca acela, tot era o speranta...
Cateodata imi vine sa scriu povesti. Caci imi place sa exprim situatiile reale sub forma fictiva. It seems like i lost my roses...

One day in one year

2010. Cand ma gandesc la anul in care mai nou suntem imi pop-uiesc in cap doua idei: mai sunt doi ani pana in 2012 [bullshit, ce face publicitatea din noi] si ,,oh super, asta cum o sa mai fie''. Asa ca, dupa cum a se interpreta din ultima idee, sunt un om oarecum pesimist. Scratch ,,oarecum''.
Aici, am relizat eu acum in capusorul meu, imi bubuie inspiratia sa scriu numai cand nu mai am cui sa-i impartasesc unele intrebari. Cea de acum este, de ce oare se face atata tam-tam de revelion? De ce e un motiv de sarbatoare faptul ca trece un an. Faptul ca viata noastra trece. Ca timpul trece, in general. De ce sa alergi dupa atmosfera ,,incendiara'' de prin strazi, de prin cluburi, de ce sa numeri minutele, secundele.
Oricum, se zice ca ziua de 1 ianuarie e un rezumat al intregului an. Alta chestie ciudata. Adica 365 de zile din viata mea pot fi rezumate intr-o singura zi?