Roses

Era odata o fata, ce avea o gradina. Ca toate fetele, ca toti oamenii, in general. Si, dupa cum era o lege nescrisa, asa cum toti erau de parere, in fiecare gradina trebuia sa troneze un singur trandafir. O floare speciala. Un singur simbol. Desigur, mai erau cei sau cele ce se gaseau cate o data cu doi trandafiri egal superbi in gradina, dar in cele din urma, dupa cum era normal, alegea doar unul.
Si iata, ca acea fata a avut, ca toata lumea buna, un trandafir. Nu-l considera nemaipomenit la inceput, dar in sinea ei era cea mai de pret floare pe care o avuse. Insa, intr-un moment de ratacire, i-a retezat tulpina. Si-a dat seama de fapta insa, prea tarziu pentru a reinvia floarea. Insa nu a reusit nici pana in ziua de azi sa ii smulga cu totul radacinile, cum nu a reusit sa se ierte pe deplin. Si, desi se uita melancolic in fiecare zi la tulpina retezata, desi stia ca nu mai este nici o sansa, ea continua sa spere si se bucura la fiecare semn slab care parea sa-l dea. Si nici dupa ce a semanat alti trandafiri, unul mai minunat ca altul, ea tot se uita cu speranta la ramasitele verzi. Pana cand, de atata grija pentru ceva mort, a omorat cel mai nou si minunat trandafir care ii inflorise sub priviri. Si desi nu a fost la fel de frumos ca acela, tot era o speranta...
Cateodata imi vine sa scriu povesti. Caci imi place sa exprim situatiile reale sub forma fictiva. It seems like i lost my roses...